Capitolul 5.

Capitolul V.

Ploua. Ploua si fulgera. Eram singura acasa, ma obisnuisem deja. Toti erau plecati in oras si am ramas doar eu si servitoarea. Apropo de servitoare, aveam multe sa o intreb, dar nici urma de ea.
– Silvia? SILIVIA? Nu raspunse.

Ma aflam pe scarile “palatului” si admiram furtuna de afara de pe fereastra. Atat de inspaimintator si totusi palpitant. O fereastra se deschise subit. Prima mea reactie a fost de spaima, dar apoi mi-am spus ca din cauza vintului s-a deschis. Am fugit repede sa o inchid, dar vintul era prea rezistent. Dupa ce m-am luptat 5 minute cu fereastra, am reusit sa o inchid. Am vrut sa plec in bucatarie sa-mi fac un ceai, dar imi era prea frica. Am plecat rapid in camera. Notebook-ul statea deschis, iar pe ecran era afisata o poza bizara: un caine care nu prea semana a caine, mai degraba a lup, unul cafeniu si cu dinti ascutit. Iar ochii pareau atat de umani.
Uitasem ca intrasem eu pe acest site, cand cautasem pe google: caine-lup, o rasa de caine. Totusi, animalul asta era ciudat.
Am gasit un site interesant cu birfe si am stat pana la doua noaptea pe el. Un zgomot ma sperie. Am inchis notebook-ul si am fugit sa aprind lumina, dar nu functiona. Nu se aprindea. Frica isi facea loc printre capul meu.
“LINISTESTE-TE”!
Bong. Inca un zgomot. Am iesit din camera, linga un perete era un felinar. L-am luat si am inceput sa merg. Am ajuns la scari si am pasit incet. Mi se parea ca tablourile de pe perete ma urmareau. Doar in mintea mea, m-am linistit.
– E cineva? Am strigat disperata. SILIVIA? Cine e?
Linistea ma sperie mai tare. Apoi o figura se distingea de intuneric. Se apropie spre mine. Inima imi trasarea din piept, dar am decis sa fiu curajoasa, sa infrunt situatia. Dupa ce figura s-a apropiat de mine si a vorbit, inima mea paea ca bate de trei ori mai tare:
– Hilary, ce cauti la ora asta, aici?
Ochii doamnei Monica ma priveau enervati.
– Pai am auzit un zgomot si am vrut sa verific si sa… incercam sa explic.
– Pleaca la culcare, e tirziu.
– Hmm, bine. Noapte buna.
– Noapte buna.
M-am intors usurata si am inceput sa urc scarile. Doamna Monica ma privi pina urcasem ultima scara, apoi se intoarse si pleca. Curiozitatea ma omora, ce faceau ei la ora asta? Am ramas pitita in spatele scarilor.
– Mama, m-am saturat de caprioare! Spuse Jessica dezamagita.
– Shh, inca ne aude. Raspunse repede doamna Monica.
– Cine?
Apoi o linste profunda se lasase si am plecat in camera.
Au mincat caprioare? Carne de caprioare? Cum pot sa maninca caprioare? Nu le este mila? Oare e buna?
Intrebarile ma coplesisera total si am adormit cu gindul la ele.

Ps: scuze ca este asa scurt, dar nu am timp.