Capitolul 4.

Capitolul IV.
Familia.
Am ramas inca uimita de stilul ei, de lucrurile pe care le facea. Chiar si cind inchidea o usa, o facea in cel mai perfect mod posibil. Camera era frumoasa, binenteles, ca tot ce se afla in casa asta. Dar constiinta mea inteligenta imi spunea ca nu totul e asa roz cum pare. Am inceput sa ma gindesc la copii, daca le voi placea. Aia mica era ciudata, oare asa vor fi si celalti? Imi indreptam ochii pe diferite obiecte din camera. Camera avea peretii de un alb imaculat, un pat mare, cu o cuvertura neagra, o canapea alba, un dulap mare negru, o masuta alba, un televizor si o oglinda foarte mare. Totul era decorat in alb si negru. Ochii mi s-au oprit pe un obiect ciudat ce se afla in spatele canapelei. M-am apropiat sa vad ce era. Am intins mina sa il iau. O scrisoare? Oare ce scrie? Am deschis-o, un scris perfect imi ameti fata. „Dar e mult de citit si era e tirziu.Trebuie să plec, să cunosc întreaga familie!”, mi-am spus eu.
Am lasat scrisoarea pe pat. Am iesit din camera, iar aerul rece din hol ma trezi la realitate. Casa acesta semana cu un castel modernizat. Avea usi mari, tablouri ciudate si holuri lungi. Am ajuns şi în sufragerie. Doamna Monica era in sufragerie cu copiii si domnul Richard. Am intrat tremurind.
– Hilary, Jessica.
– Bucuroasa de cunostinta, am murmurat.
Jessica se uita in alta parte.
– Buna, spuse Jessica indiferent.
Da, e amabila. Am tremurat si mai tare cind am auzit:
– Andrew inca nu a sosit. Nu stiu pe unde umbla! Ofta doamna Monica.
– Andrew? Si umbla singur pe strazi? Nu e prea mic? Am schitat un zimbet fals.
– Ti se pare mic la 17 ani? Aproape striga la mine Jessica.
– 17 ani? Intrebasem uimita.
– Da, Andrew are 17 ani. E adolescent! Rise Domnul Richard.
– Hmm… Nu stiam ce sa cred. Doamna Monica arata foarte bine pentru o mama cu trei copii, dintre care unul avea 17 ani! Credeam ca are vreo 25 ani! 22, as putea spune. Dar era clar ca era imposibil, doar nu l-o fi nascut la 8 ani, sau mai rau, la 5? Sunt nebuna eu! Si domnul Richard… hmm…
– Andrew va fi prezent la ora 21.00 acasa ca sa te cunoasca.
– Ok, am oftat eu descurajata. Eram un pic intimidata de baietii frumosi, iar el cu singuranta era frumos. Toti erau frumosi.
– La ce oră se serveşte masa? Am intreb grabita. Pot să mă duc să ajut şi eu la bucătărie! Am incercat sa par cit mai amabila posibil.
Toţi se uitau ironic unii la alţii, iar Jessica incepu sa rada.
– Cred ca glumesti! Spuse Jessica. Mama, ea nu stie ca…?
– Shh.. doamna Monica ii facu semn Jessicai sa taca.
– Ce sa stiu? Am intrebat curioasa…
– Ca noi mincam tot timpul in oras! Adauga domnul Richard.
La ce ma puteam sa ma gindesc si eu, deja imi parea totul suspect…ha, ha, ce naiva sunt, normal ca nu maninca acasa, sunt asa bogati.
– Noi nu vom mînca acasă. Tu să serveşti ce doreşti.
Ma intrerupse doamna Monica din gind.
– Ooo, mama, in seara asta mincam carne in singe…mmm…spuse Jessica.
Toti incepusera sa rada, doar eu nu intelegeam gluma.
– Bine, acum vă rog să mă scuzaţi.
Am pornit spre camera, dar ma oprisem la un tablou care imi facea cu ochiul. Sau eram eu nebuna. Ma intoarsem cu spatele, si apoi repede cu fata ca sa-l surprind in delict. Dar tabloul nu se misca. Eram eu nebuna. Am mers spre camera. Dar ma simteam urmarita.
Cum am putut sa uit de scrisoare. Am fugit mai repede pe scari, si nerabdatoare am deschis usa. Dar scrisoarea nu era pe pat. Nu era nicaieri. Am cautat-o o ora. Nu am gasit-o. M-am consolat spunindumi ca era doar o factura, dar curiozitatea nu-mi dadea pace.
După amiaza a trecut repede. Seara am mîncat o salata şi m-am dus în cameră să mă uit la televizor. Andrew nu sosise si era deja 22. Cred ca a iesit in oras cu familia. Nimeni nu era acasă. Am adormit cu gindul la familia asta. Erau atit de frumosi, dar atit de ciudati.
A doua zi m-am trezit devreme , iar toţi erau deja sculaţi. I-am întrebat dacă vor veni la micul dejun, iar ei mi-au spus că au mîncat deja. Am luat dejunul singura. Am cautat-o pe Betty, dar nu am gasit-o. M-am dus jos in salon, iar Jessica era pe canapea. Ma urmarea cu privire, dar nu-mi adresa nici un cuvint.
– Nu stii unde e Betty? Am prins eu curaj!
– Tu esti dadaca! Imi raspunse sec. De ce era atit de rea? In fine… am aprins televizorul. O comedie se termina. Imi placeau comediile, ma intristasem. Un film incepuse. Unul ce parea interesant. „Metamorfoza”, suna bine. Jessica ramase pe canapea plictisita si privea si ea. Incepuse cu o intimplare ciudata pe care nu o intelesesem, apoi o familie fericita e lua cina. Am stat jumatate de ora la acel film, dar ma cam plictiseam. O convorbire care nu parea sa faca parte din film:
– Imi pare rau!
– Pentru ce?
– Pentru ce sunt! Sunt un monstru.
– Dar te iubesc asa cum esti.
– Un monstru.
– Un vampir. Nu e acelasi lucru!
Aceasta conversatie imi atrase atentia. O tipa frumusica si slabuta si un tip absolut superb si palid. Foarte palid. Acesta conersatie imi atrase interesul pentru film.
– Un vampir! Am exclamat eu.
– Da, ce e atit de ciudat? Ma intrebase Jessica. Uitasem complet de ea.
– Mie imi plac vampirii, sunt atit de draguti. Am exclamat mai puternic.
– Ce naiva esti! Spuse Jess pe un ton sec.
– De ce? Am intrebat vizibil jignita.
– De-ai sti ce fac!
– Stiu ca le place singele! Am raspuns mindra ca stiam.
– Le „place” singele? Daca nu ar avea nevoie de el, nu ar face atit de multe victime. Auzi, „le place”! spuse Jessica jignita.
– Dar tu de unde stii atit de multe despre ei? Am intrebat curioasa.
– Aaa, citesc carti despre ei… se bilbii Jessica.
– Spune-mi si mie un titlu. Vreau sa citesc si eu.
– Aaa, Vampirii si oamenii?!?
– E super cartea, ai citit-o si tu!?! Am exclamat eu. Mie de Jared mi-a placut cela mai mult. Tie?
– Mie? … aa, tot de Jared.
– Dar de Anna ce crezi?
– Anna? Aa, e draguta.
– Nu ai citit-o?! Am sps dezamagita.
– Acum ma faci mincinoasa?
– Nu, nu. Bine. Am ramas sa privim filmul. Jessica a tot comentat pe parcurs gen: „Ce prosti. Sa omori un vampir cu o bucata de lemn? Ha ha!”

Azi doamna Monica era foarte ciudată. Ochii ei nu erau căprui, ci erau foarte negri şi era foarte enervată. Cred că poartă lentile. Azi dupa amiaza am zi liberă şi m-am decis să-mi cumpăr un notebook ca să am şi eu ocupaţie. Am vrut sa o intreb pe doamna Monica daca pot sa plec, dar fata ei incordata imi provoca tremurici. Off…
PS: cel mai lung capitol din viata mea. Read and comment!