Capitolul 1.

                  

                               Capitolul 1.

      

 

   Munţi verzi, gigantici, fermecători ce se scufundă în albastrul ameţitor al cerului şi un soare puternic ce luminează şi cel mai ascuns loc. Un peisaj frumos de care nu ma pot dezlipi. Un peisaj perfect! Un peisaj pe care îl admir în fiecare dimineaţă prin fereastra micuta din camera mea. Camera mea nu era foarte mare, un pat de o persoana ocupa aproape tot spatiul, un dulab mic, noptiera si o masa. Pe masa erau asezate un buchet de flori galbene din gradina. Mă gîndesc la jobul meu de vacanţă. Trebuia deja sa ma maturizez, sa fiu responsabila si sa-mi fac proprii bani! Am oftat adinc. M-am gîndit să caut pe internet, poate găsesc ceva. Şi Desi slabe sanse sa gasesc ceva pe placul meu. Intradevăr, am gasit multe oferte. Mii şi mii de cereri, dar nici una nu era ce vroiam eu. Pînă cînd am pus ochii pe ceva interesant. „Dacă ştii să ai grijă de copii, atunci te aşteptăm cu drag! Luni, ora 10:00,  Via Blanca 16, Castel Nuovo, Toscana, Italia.”

– Ce ciudat! Doar o singura conditie. Sa poti avea grija de copii? Acestea au fost cuvintele mamei în timp ce-mi făceam bagajele. Dar eu eram deja hotărîtă.

–         Te voi suna des, iar duminicile le voi petrece cu voi acasă.

Mama nu era de acord, dar stia ca am crecut deja!

–         Imi va fi dor de tine!

–         Si mie! Am imbratisat-o scurt.

Azi e vineri. Mai sunt 2 zile pînă începe aventura. Am inceput sa merg un pic emotionata prin camera. M-am vazut in oglinda din camera mea ce-mi cuprindea tot corpul. M-am apropiat incet. Fata imi era palida cu usoare urme de cearcane sub ea. Aveam gene lungi, dar rare, ochi caprui, nas mic si buze…hmmm, cred ca un pic prea micute. Un par lung pe spate, cam pina la coate si cafeniu spre maro si un pic buclat. Eram inalta, 1 m 72, 52 kg, marimea 39 la pantofi. Sunt curioasa, optimista, energica si cu pofta de viata. Cam asta as putea sa spun despre mine.

  …Week-end-ul a trecut repede. Am stat şi m-am gîndit mult la job şi cred că am luat o decizie bună. Sunt nerabdatoare!

  …Dimineata deja. Simteam razele de soare pe fata si stiam ca urma sa sune ceasul.  Zzzz! Am avut dreptate! L-am stins…Pina am baut un ceai, pina m-am imbracat a trecut o ora! Mama avuse grija sa sune taxiul. Mi-am luat rămas bun de la părinţi si am iesit in graba. Ora 7:35. Masina era de un galben deschis, iar soferul prea amabil.

„PREA!”Tot drumul mi-a vorbit despre masini, ca vrea sa-si ia un mercedes si … am atipit si am pierdut firul.

M-am trezit speriata si lovinduma cu capul de fereastra cind claxonul suna nervos.

–         Timpitii! Nici sa conduca nu stie! A strigat sorerul si mai nervos.

Am oftat adinc.

–         Mai avem mult?

–         Nu. Zece minute. Rostise grabit.

–         Bine.

Peste zece minute voi fi acolo. M-a cuprins un tremur, ca un avertisment, dar nu i-am dat prea multa atentie. M-am ghemuit si am atipit iar. M-am trezit cu imaginea soferului care statea in dreptul usei mele si se uita la mine buimac. M-am sculat repede si am incercat sa-mi amintesc ce fac aici:

–         Am ajuns? L-am intrebat entuziasmata.

–         Da! Si imi arata la indicatorul de pe strada pe care scria Via Blanca. Am iesit din masina si mi-am luat bagajul. Am platit si taxiul a plecat. Acum eram singura pe aceasta strada pustie. Ma simteam intr-un fel „privita” de cineva. Am urmat indicatia adresei si am ajuns in fata unei porti mari care era de 10 ori cit mine. Sigur am ajuns unde trebuie? Initialele B&S acopereau o bucata mare din ea si era din aur. Am sunat la poartă. O tînără frumoasa, ce era foarte amabilă mi-a deschis zimbitoare.

–         Bună ziua! Ce doriţi?

–         Bună! Am venit în legătură cu anunţul de pe internet.

–         Intrati!

Cred ca aceasta era mama. Dar era prea tinara. 20 de ani cred ca avea. Ma holbam la acea fata, dar ea nu simti. Am fost atit de usrprinsa de frumusetea ei, incit nu am observat in ce „palat” am intrat.Tot salonul era decorat în nuanţe de alb-negru. O canapea gigantica domnea in frumusetea camerei. Tablouri superbe. Nu intelegeam ce semnificau, dar erau superbe!

–         Ce casa frumoasa! Felicitari!

A ris suav.

–         Nu e casa mea! A spus ea zimbind. Parul negru prins in coada, ii evedentia trasaturile superbe.

–         Ati inchiriat-o?

Ma asteptam sa-mi spuna ca sunt prea curioasa si ca pun prea multe intrebari! Dar ea imi raspunse cu mai mult amuzament:

–         Eu sunt doar servitoarea!

Am ramas cu gura cascata si nu am spus nimic.

–         Faceţi-vă comodă. Domnii vor sosi în cîteva minute. Doriţi ceva?

–         Nu, mulţumesc! Am prins-o usor de mina.

–         Cum sunt domnii?

–         Foarte de treaba!

Tipa imi parea ciudata. Prea ciudata! Era incredibil de frumoasa pentru o servitoare. Vroiam sa o intreb, dar m-am abtinut.

M-a apucat iar tremurul. LINIŞTEŞTE-TE! Totul va fi bine!

Am auzit nişte glasuri şi m-am pregătit să arăt cît mai bine posibil.